Pages

Echipamentul de protectie care iti reda fericirea

azi… zilele ca cele de azi sunt de-a dreptul mi-nu-na-teeeeee!!!!! starea mea e una atat de entuziasta incat nu as face nimic in afara de a ma posta in fata unui geam de unde sa urmaresc cum functioneaza “sistemul fulgilor de zapada”…,  fara sa folosesc niciun echipament de protectie . sa vad eu cum alearga ei asa unul dupa altul, parca desculti, fara pantofi de protectie… mai am cate ceva de facut… dar am decretat… clar!!!nu ma pot concentra!!! vreau acasa…!!! am plecat la joaca!!! am vazut suficient din spatele geamului!!!! da da… astazi ma simt de-a dreptul mi-nu-nat!!!


Alerg în cercuri imperfecte. Urmăresc depărtări paralele. Miroase a gară. Miroase a groază. Miroase a ieri. Culeg lacrimi pătrate. Fac paşi mărunţi în romburi aproape perfecte. E umed. E albastru. E taină. Ochi nesiguri. Mâini tremurânde. Pierd şirul. E doar un joc fără reguli… tot mai departe… ramâne un cer, o lună aproape rotundă şi aripi prea scurte.

atât de departe sunt toate… atât de mulţi paşi făcuţi de-a lungul unor linii strâmbe. îmi caut cercul. încercam să lipesc ce s-a rupt dar m-am încurcat în noduri…sunt atât de departe de tot ce am fost… acrobaţii… salturi bruşte şi lovituri… puternice

De dor

Am încercat să-mi închid ochii si să urmez timpul spre mare, însă urmele pasilor ei au rămas încă pe nisipul tău. M-am tăiat în cioburile lor de nenumărate ori si mereu am lăsat noaptea să-mi înece durerea în valuri sărate. Sub pătura de stele ti-am îmbrătisat toti monstrii pe care i-a lăsat în urmă până când am început să îi iubesc.

De multe ori, am vrut să îti sterg cuvintele, ori să le acopăr cu vopsea albastră, să te leg la ochi si să te conving că n-o cunosti. Amintirea ei de sticlă s-ar fi spart sub degetele mele iar drumurile tale n-ar mai rătăci prin ape adânci. Am vrut să uiti, s-adormi, si să te trezească parfumul meu.
Am dispretuit-o, am urât-o până când imaginea ei mi s-a conturat pe retină. Nu purta coroană, iar la gleznele ei nu se închina nimeni. Poate am exagerat, poate am ascutit putin lama realitătii că să mă pot tăia în ea, de fiecare dată când încercam să o ating. (mă temeam că îti va deschide din nou, si din nou răni pe care eu nici nu le văd)

De fiecare dată deschid ochii lângă tine, pe o plajă pustie, undeva prin iunie. E seară si liniste, aud doar valurile ce se pierd spre tărm si gândurile tale. N-a mai fost nimeni aici, doar noi… apoi mă trezesc.

Si acum când marea geme sub respiratia iernii, plaja-i plină de tine. Ea are prea multe cuvinte să te împrăstie iar eu prea putină căldură să te-adun. Încă învăt să tin nisipul în palme.