Pages

Zapada

Zăpada scrâșnea sub tălpile ei. Ar fi vrut să meargă mai repede dar gerul îi înghețase jeanșii strâmți ce îi purta. Trebuia să ajungă imediat acasă, altfel ar fi înghețat de frig. Dar nu mai avea mult… în câteva minute avea să fie în camera caldă; însă acele câteva minute îi păreau cât jumătate din viața pe care o trăise până acum, pentru ca viata ei fusese practic ca intr-un joc cu masini care alearga sa fie primele.

Aria înainta pe stradă îngustă a micului oraș în care trăia de patru ani deja. S-a mutat în Preston după ce mama ei a murit. Accidentul pe care aceasta l-a avut, a făcut-o pe Aria să nu își mai dorească niciodată să se întoarcă acasă.

 A reușit să treacă peste asta, sau doar crede că a reușit…de fapt încă se mai simte pustiită. Câteodată, ca acum de exemplu, își dorea să dispară, sau să se mute în altă țara…S-a săturat să taiasca singură, dar nu putea decât să meargă mai departe, să rămână aici și eventual să își facă mai mulți prieteni.

A ajuns, în sfârșit, în fața ușii. Abia a putut să își scoată cheile din geantă. Frigul de afară îi făcuse mâinile de sticlă. Și-a aruncat haina pe fotoliul ce stătea paznic în holul de la intrare, apoi s-a dus, ca de fiecare dată, să-și verifice telefonul. Spera că poate, printr-o magie, fratele ei i-a trimis vreun mesaj, sau a încercat să o sune…Dar spera degeaba; niciun mesaj nu îi amintea măcar că are un frate. În schimb altul îi atrase atenția:”Bună, Aria! Sunt Lars. Vreau să te anunț că m-am întors și mi-aș dori foarte mult să mă acompaniezi, sâmbăta asta. Mi-ar face mare plăcere să te văd. Sună-mă când poți!” Mesajul acesta a făcut-o să simtă că are fluturi în stomac. A început să tremure ca o adolescentă. Nu credea că acesta își va mai aminti de ea vreodată. Dar iată!

Lars era singurul care o ajutase de când a venit în Preston, iar ea a apreciat mult asta, chiar dacă, de aproape doi ani nu și-au mai vorbit deloc. Plecarea lui în America Latină i-a distanțat spre infinit… vezi aici!