Pages

Trandafiri sălbatici

Aud clinchetul linguritei ce loveste ritmic peretii cănii. Aceeasi cană incoloră, imprimată obsesiv cu acelasi “café”. Cuvântul repetitiv, distorsionat îmi răsună în minte ca un ecou al adictiei doctorului de la reanimare. Privea cu neliniste pe toti amărâtii ce se frământau de-a lungul coridoarelor, prin sălile de asteptare, pe toti cei care îi întindeau la picioare sperantele lor si îi vorbeau cu vocea stinsă si cu mâinile tremurânde despre mama, tata, iubita, prietena, ce zace în patul rece din salonul de pe colt.
-      Ce-ai rămas asa? Pune mâna si mănâncă că se răceste.

Tonul arogant, privirea usor amuzată ascunsă în spatele cănii înconjurată de degetele ei lungi, picătura maronie ce se prelinge de pe margine, mereu în acelasi loc, e imaginea cu care îmi încep mereu ziua. De cele mai multe ori unghiile ei sunt albe, însă acum un rosu aprins se desfată în lumina diminetii, căzut în zece lacrimi lucioase. Îmi amintesc de trandafirii bunicii. Era vară, încă pe vremea în care purtam rochite cu dantelă, când grădina a fost invadată de musafirii nepoftiti. Îi urmăream numai din spatele obloanelor de teamă să nu îi supăr, doar o dată am atins unul dintre ghemotoacele de catifea fără să stiu că avea să îsi descoasă petalele printre degetele mele. I-am asteptat si în anii ce-au urmat, iar de fiecare dată închiriau aceeasi bucătică de pământ, chiar lângă gardul de sârmă, acolo unde si soarele era nelipsit.

-      Nu mi-e foame.
-      Cum să nu îti fie? Hai odată! Se face târziu, o să întârziem din cauza ta.
Se făcea târziu, era deja sfârsitul verii, când trandafirii sălbatici au plecat în căutarea unui alt soare. Fără să stie, l-au ales tocmai pe al meu. Mi-au luat locul si de fiecare dată când o îmbrătisăm le simteam mirosul. Îsi întindeau rădăcinile si înfloreau în fiecare lună. Petale zmeuri ce nu se ofileau vreodată i-au umplut sufletul si s-au răsucit până când nu a mai putut respira. Îi urmăream speriată pasii goi pe holurile spitalelor si încercam să îi umplu, însă picioarele mele erau prea mici. Mă agătam de bluza ei desi nu mă mai vedea. Uneori îmi doream să fiu micută si să pot sta mereu agătată de ea, să fiu brosa cu pietricele de mentă pe care o purta atât de des ori medalionul de argint, inimioara aia diformă ce-i plăcea atât de tare. Petalele se transformau în monstrii care îsi înfigeau coltii în trupul ei si doar gândul că ar sângera la nesfârsit mă făcea să mi doresc.

Acum îmi zâmbeste din capătul mesei, iar zâmbetul ei îmi dă încrederea să îi spun ce gol a lăsat în mine. Nu o pot condamna si nici nu-i pot reaminti trecutul.
-      Să înteleg că Măria Ta chiar nu are de gând să mănânce?
-      Ți-am zis că nu mi-e foame.
-      Vrei să cazi pe stradă?
-      N-am să cad pe stradă, nu mai exagera atât.

Dintotdeauna si-a păstrat viu simtul umorului, e un mister pe care nu îl voi întelege vreodată. Ea a trăit o necrutătoare pauză în care de fapt, nu a trăit nimic. A dat mâna cu moartea si a privit-o la fel de amuzată în ochi. Moartea nu poate fi negociată, pentru că nu cunoaste cale de mijloc, fie o accepti fie nu o accepti, iar cei care cred că o acceptă se tem cel mai tare.

Alter Ego

Ploua atunci când ne-am întâlnit. Într-o ceată densă mă risipeam cu fiecare picătură rece ce-mi atingea pielea iar cuvintele înecate în lacrimi prevesteau o moarte albă. Rătăcind pe propriu-mi drum de aburi un înger sedat îngenunchea înaintea demonului ce-mi purta numele.

-Ştii… n-am fost parte din ceea ce tu numeai un duo. Ți-am lipit zâmbetul pe-un colaj de amintiri doar pentru că ti-am promis odată că n-am să-l uit. Am început demult să nu ne mai privim în ochi, stim deja ce ascundem. Lacrimile fierbinti ce ti se scugeau pe gât în serile de vară si strânsorile în care deseori îti pierdeai respiratia au devenit replici incisive de fiecare dată strategic aruncate doar ca să lovească drept în orgoliu. Ultimul moment de sinceritate s-a stins în îmbrătisarea aia seacă pe acorduri de vioară.

Oricum, spectacolul ieftin în care joci zi de zi n-are să te ducă departe. Ți-as zice că te-ai schimbat, însă mereu ai jucat prea prost, iar eu am plătit bilete prea scumpe. Te las acum să te desfăsori în lumina reflectoarelor si să-ti primesti la final aplauzele unei săli goale. În duo-ul tău ai fost mereu numai tu, eu doar te-am privit, închizând ochii înaintea invitatiilor de a fi ca tine. Stiai că oamenii slabi nu reusesc să mă influenteze? E amuzant cum, rând pe rând, ai început să îmi împrumuti visurile. Țintesti sus nu-i asa? Prefer să gravitez în sfera ipocriziei si să îti spun că nu mă interesează, stiu să fac asta cel mai bine. Apropie-te de marginea scenei. O ultimă replică răstită iar apoi vei lovi pământul. Iubita, scena vietii tale nu are să fie si sala mortii mele.

Moralitatea  mea a lăsat mereu de dorit. Am strâns între degete inimi până când ultimile lor bătăi s-au consumat tacit. Obisnuiam să dorm lângă demoni si să le visez cosmarurile.Te simt. Încă îti doresti să te afunzi în spătarul unu fotoliu din piele, sprijinindu-ti tocurile de marginea biroului, în timp ce urmezi cu degetele ude conturul unui Johnnie Walker. Pasiunea consumată în lenjerii negre de mătase încă te intrigă. Vrei să simti gustul succesului, să te eliberezi de constrângerile si limitele altora. Ți-e teamă. Ți-e teamă de tine. Ei toti doar îti vând vise în sticlute colorate iar în naivitatea ta alegi să-i crezi pe cuvânt când îti spun că n-ai să reusesti.

Am plâns împreună nopti la rând, te-am oprit de fiecare dată când lovită de nebunie decideai că e momentul să pui capăt chinului. Un chin pe care singură îl aduni în palme si îl împrăstii pe marginea patului. Nu te-ai întrebat niciodată de ce adormi lângă perete?

Începi să mă dezgusti. Toată drama în jurul căreia legi tot mai strâns firul vietii tale începe să mă dezguste. As vrea să-ti smulg aripile, să îmi plimb degetele desupra rănilor adânci, încă sângerânde si să îti soptesc că s-a terminat. Să îti privesc apoi durerea din ochi si dezamăgirea cu care vei afla ce înseamnă de fapt chinul. Tu n-ai trecut vreodată prin iad, numai i-ai atins portile si ai fugit ca o fetită speriată înapoi.